Legenda uitată a lui Moș Crăciun: de la om viclean la cel mai bun

Pentru că mai este doar o zi până când cei mici, dar și cei mari, vor găsi cadouri sub brad, ne-am gândit că ar fi un moment prielnic să ne aducem aminte de dragul Moș Crăciun, cel care ne aduce daruri an de an.

Astăzi vom vorbi despre legenda uitată a lui Moș Crăciun, despre care se spune că era un om rău și plin de cruzime, dar care s-a transformat total cu ajutorul Maicii Domnului. Să începem incursiunea în trecut!

Legenda lui Moș Crăciun cel rău

Sunt mai multe legende despre celebrul Moș Crăciun, una dintre ele fiind mai sinistră. Aceasta spune că bătrânul în haine roșii era un om rău, hapsân, viclean, cu inima neagră precum tăciunele. În ziua în care pe Maica Domnului au apucat-o durerile Facerii, s-a dus la Moș Ajun să îi ceară adăpost.

Spunând că este un om sărac care nu are ce să îi ofere, el o trimite la fratele lui mai mare și mai bogat, Moș Crăciun. Acesta era rău din cale afară, dar soția lui, Crăciuneasa, era o femeie miloasă și bună la suflet. A acceptat să o adăpostească în iesle, dar fără ca Moș Crăciun să știe deoarece era un om rău și mânios

Cum era de așteptat, bătrânul a aflat că Maica Domnului se adăpostește pe proprietatea lui și s-a înfuriat pe propria sa soție pentru că l-a mințit. Drept pedeapsă, i-a tăiat mâinile Crăciunesei fără pic de milă. Când a văzut cele întâmplate, Maica Domniului a săvârșit o minune, lipind brațele femeii la loc.

Când realizează pe cine are în fața ochilor, Moș Crăciun suferă transformarea în omul bun care este acum. De bucurie că soția lui este teafără, bătrânul aprinde un rug în curtea casei sale făcut din trunchiuri de brad, apoi încinge o horă alături de slugile sale. După ce dansează, Moș Crăciun se apucă să împartă familiei sfinte din produsele sale: lapte, caș, smântână și urdă, cadouri prezentate după nașterea lui Iisus Hristos.

Legenda lui Moș Crăciun cel bun

Dar tradiția pe care o cunoaștem cu toții astăzi a moșului jovial care adoră fursecurile cu lapte și face daruri copiilor în noaptea de Ajun a apărut în secolul al IX-lea. Conform acestei legende, bătrânul este nins de vreme, grăsunel, jovial, este sărac, dar cu inima mare și generoasă!

Acesta locuia la marginea orașului și se îndeletnicea cu confecționarea jucăriilor. Meșterea un an de zile la ele și toate arătau diferit. În Ajunul Crăciunului, bătrânul pleca din oraș să își vândă jucariile pe sume modice, cum oamenii erau foarte săraci. Dar lui nu îi păsa de bani, bucuria lui cea mai mare era că le poate face copiilor o surpriză plăcută.

Într-o seară când se întorcea spre casă, s-a oprit la o colibă de la marginea orașului ca să privească pe fereastră. Acolo locuia o familie săracă și era curios să afle dacă cei trei copii au primit ceva. În casă, micuții vorbeau cu voce tare:

„-Daca am Mos Craciun avea un soldățel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…

-Ne-am juca împreuna si nu ne-am certa nici o data pentru el.”

Bătrânul știa că nu mai are jucării la el, deoarece le vânduse pe toate, dar a controlat în sac. Atunci s-a produs o minune: a găsit un soldățel din plumb, întocmai cum își doreau frații și pe care l-a dăruit din toată inima sa. În drum spre casă, bătrânul nu avea liniște:

„As vrea sa fac atât de multe jucării, încât sa dăruiesc cate una fiecărui copil din lume, dar mai ales celor sărmani cărora n-are cine sa le cumpere”.

Mergând, la un moment dat dă cu ochii de un pui de căprioară care îl privea cu ochi umezi.

„-Sărmană făptură, ce te doare?”

Se pare că bietul animal era rănit la un picior și bătrânul nu a stat pe gânduri. A improvizat din ceea ce avea pentru a îngriji pe cât se poate puiul de căprioară și l-a ridicat. Mare i-a fost mirarea când animalul a început să îi vorbească:

„-Acum văd că ai o inimă bună. Dorința ti se va îndeplini.”

În acel moment, ca din neant, apare o sanie fermecată și renii minunați pe care îi cunoaștem azi. Bătrânul s-a urcat în ea și, ca prin magie, hainele lui ponosite și sărăcăcioase s-au transformat într-un costum nou, roșu aprins și cu blăniță albă. A primit o curea neagră, cizme și o căciula cu ciucure, plus un sac veșnic încăpător.

Cu ajutorul renilor zburători, bătrânul s-a înălțat spre cerul înstelat unde a mers, și a mers, și a tot mers până când a ajuns într-un ținut înzăpezit. Acolo a găsit o căsuță cu ferestre luminate și o mulțime de pitici, care l-au întâmpinat cu surle și trâmbițe.

Piticii erau harnici și îndemânatici, mereu puși pe treabă, cu materiale din belșug și care nu se terminau niciodată. Moș Crăciun le dădea mereu instrucțiuni cum să facă jucăriile și mai frumoase, mereu mai multe și mereu atrăgătoare. Din acel moment, bătrânul și-a petrecut tot restul vieții făcând jucării pentru copii tot anul, împărțindu-le cu grabă și mare drag în Ajunul Crăciunului.

Renii lui Moș Crăciun și povestea lor

Renii lui Moș Crăciun sunt animale normale care, cu ajutorul bătrânului și al spiridușilor care au descoperit formula secretă a unui praf magic, pot zbura. Înainte de plecarea din seara de Ajun, spiridușii împrăștie acest praf pe fiecare ren în parte, pentru ca acesta să poată zbura ca vântul și ca gândul, în lumea întreagă.

Povestea lor apare, pentru prima dată, în anul 1822 în poemul “Noaptea de dinaintea Crăciunului”, scris de Clement Clarke Moore. Opera a fost un cadou al autorului pentru copiii săi, fiind cel care a creat primul tabloul Moșului tras de reni.

Inițial, Moș Crăciun avea 8 reni la sanie, cel de-al nouălea venind mai târziu în gașcă.

Cei nouă reni care trag sania plină cu daruri sunt:

Rudolf – renul cu nasul roşu

Comet – cel mai viteaz ren

Cupid – romanticul dintre renii lui Moș Crăciun

Vixen – cea mai graţioasă

Dancer şi Prancer – cei mai talentaţi reni

Blitzen – renul electric

Dasher – renul sofisticat

Donder – cel mai conştiincios ren